PRESĂ

Revista sibiană EUPHORION
și Diaspora noastră literară
din America

Mihai Posada

14 Florar 2016, Sibiu-pe-Cibin

E bine pentru o literatură, când purtătorii acelei limbi literare emigează într-o țară străină. E și mai bine când literatura de acasă nu își repudiază, ca în trecutul recent, fiii legitimi. EUPHORION este o revistă românească de „literatură și artă“ care apare, de douăzecișișapte de ani, la Sibiu. În fruntea ei stau doi poeți, ambii distinși, în anul 2004, pentru realizări pe plan literar, cu Ordinul naţional Meritul Cultural în grad de Cavaler: redactorul șef Dumitru Chioaru și redactorul Ioan Radu Văcărescu. Între inițiativele redactorului șef Dumitru Chioaru, se numără și „seria programată pe tema diasporei literare românești din diferite țări ale lumii“, ce a debutat în 2015 cu numărul despre Franța.
EUPHORION dedică Nr. 1 pe lunile ianuarie-februariemartie 2016, scriitorilor aflați în „Diaspora literară românească din America“, temă la care, din cei douăzeci de invitați, mărturisește responsabilul de număr, Dumitru Chioaru, au răspuns doar zece: cinci poeți și cinci prozatori. Trei dintre poeți au trimis versuri în românește, unul bilingv (română-engleză), altul doar în englezește. Dintre prozatori, trei au texte în englezește, iar doi au rămas credincioși limbii de acasă și cititorilor de limbă românească. Precum un ecou, în economia întregului acestui număr dens și divers, în partea a doua a revistei, dedicată condeierilor din România, Ioan Radu Văcărescu și Ovidiu Simion publică traduceri din lirica americană (pp. 88-93). Iar Lucian Perța încredințează tiparului o gingașă parodie la poemul Doinei Uricariu (p. 99). O indelebilă pe cât de irepresibilă și, firește, izvoditoare de fior liric tristețe răzbate din versurile poeților diasporeni. Saltul din comunism în consumism are, pentru imigrantul român căutător al „visului american“ realizabil doar dincolo de Ocean, efectul unei bruște treziri la realitatea dură a propriei drame a desțărării: „deși cu fața scăldată în soare sângerez din toate rănile“ (p. 6), sau: „Deschiderea va fi o-nchisoare,/ tot un drum înfundat./ Aici e ziua din urmă și nimeni nu are puterea să spere./ Aici e aici oriunde ați fi,/ persistând în timpul fără picioare/ când dați bir cu fugiții“ – scrie Liviu Georgescu. Din sublimul poem
bilingv al Doinei Uricariu, „Evanghelia poeților sau Toboganul/ The Poets’ Gospel“, reținem o interogație: „Câte piei poți să jupoi de pe un miel?/ Câte, dacă numai un singur prapure/ poți să-i înalți din măruntaie? (p. 8). Viețuirea în cea dintâi democrație a lumii contemporane presupune, pentru temerarul evadat din totalitarism, asprimea singurătății alergătorulul de cursă lungă angajat în competiția vieții sale, la dublu mixt; miza pe sprijinul și încrederea reciprocă a partenerului investește iubirea, în atari condiții extreme, cu valențele cunoscute la tragicii greci: „Better poor in America/ than in Romania, we said.// Would you do it again? You ask.// With You? I answer.// Anytime“, sună anamneza poetică semnată de Claudia Serea. Notabilă, la aceeași autoare, în condițiile specifice românilor autoexilați în America, ambiția de a impune în limba de adopție cristale din zestrea genetică nepieritoare a limbii materne, o desperare în fond, biruită cu nostalgia imanentă oricărui gest existențial definitiv: „Would there be dogs/ with bagels up there tails?“ (p. 12 – în traducere liberă: „Vom găsi acolo câini/ cu covrigi în coadă?“). Din Los Angeles, poetul Dan David mărturisește din experiențele adaptării la noua viață: „«Hei, Dan! Haide la treabă! Pauza s-a terminat»./ John este un dur, fără nici o-ndoială“ (p. 15). Florin Predescu, din melancoliile ce scaldă în lacrimi blogul său „Orașul cu mii de ochi“, scrie cu tandrețe despre Sibiu și „prințesa Delia – iubita părăsită“ (pp. 17-18).
Mare bucurie, confirmarea rodirii în scris a experienței contactului cu India profundă, la ea acasă, la un jurnalist român de altădată, reprofilat pe teritoriu american unde a reușit, prin constructivă ambiție și tărie de caracter, să se instruiască și să se realizeze deplin într-o nouă și total diferită profesie, dar și să ofere Patriei Limbii Române, pe lângă un blog al scriitorilor români de la New York și o serie de cărți de versuri ori proză, o lucrare de referință: „Civilizația romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote“, București: Ed. Cartex, 2008, volum distins cu Premiul pentru literatură comparată 2008 al Asociației de Literatură Generală și Comparată din România și premiul Lucian Blaga al Academiei Române. Este vorba despre Mirela Roznoveanu, prezentă în antologia alcătuită de EUPHORION, cu textul „Shantih“ (pp. 19-25) – posibil fragment de roman– scris în limba engleză, ca un semn al deplinei integrări a autoarei în cultura primitoare a Americii. După o vastă excursie pe continentul vizitat cândva de tânărul indianist Mircea Eliade, și după internalizarea propriei experiențe extrem-orientale, Mirela Roznoveanu ne previne cu un motto grăitor: „Don’t Say an easy ’Yes’ to India“! O ediție și în limba română a amintirilor și interpretărilor indiene ale Mirelei Roznoveanu ar fi binevenită, la timpul ei. Constantin Virgil Negoiță scrie românește despre „centrul cultural din New York, la ultima sa acțiune înainte de desființare“ (pp. 26-27). Marcel Corniș Pope semnează un studiu în limba engleză despre transformările structurilor politice, sociale și lingvistice, ca argumente ale teoriei cunoscute drept „Conceptual History“ (pp. 28-34). Christian Moraru, tot în limba engleză, o cercetare a teoriilor necesare comunității, atât în Statele Unite, cât și în România, în secolul XXI (pp. 35-37). Să fie și vârsta unei mai bogate viețuiri în diaspora românească din S.U.A. catalizator al înțelepțirii împăcate, al regăsirii echilibrului interior și al sinelui propriei vocații, dincolo de fundamentala erudiție necesară traducătorului& eseistului, responsabilă de echilibrul academic al textelor în proză, comparative cu neoromanticul&expresionistul tumult al poeților? Avem exemplul distinsului anglist Ștefan Stoenescu, rămas fidel limbii românești, retras nu demult de la Cornell University, în pacea localității Ithaca, NY, de pe malul lacului Cayuga, traducătorul și eseistul care își deschide exegeza la „integrala Sonetelor lui William Shakespeare ivită recent în limba română de sub pana transpunătorului Violeta Cornelia Popa“ (pp. 38-40, din păcate, la redactarea/tipărirea textului, notele finale apar fără cifra necesară reperării), cu un studiu despre raportarea lui Eminescu la Shakespeare și Schopenhauer, într-o „serie a convergențelor“ cu raportarea lui Matthew Arnold la Homer și Sofocle, dar și la Marele Will, apoi include o laudă pentru rezolvarea serioaselor „probleme de corespondență și adecvare“ pe care le ridică transpunerea („termen predilect din lexiconul lui Mircea Ivănescu, desemnând tălmăcirea unui text literar“) sonetelor shakespeariene în românește, și laudă sonetele poetei Violeta Cornelia Popa, din opera căreia suntem invitați să degustăm un florilegiu (pp. 41-43).
Nu era lipsit de interes să regăsim și numele unui scriitor român care a locuit în America, dar care s-a reîntors în Țară. O dorință mai greu de realizat din moment ce, din douăzeci de autori invitați au răspuns doar jumătate… Și au fost prezentați, în paginile revistei EUPHORION, în ordinea descrisă mai sus.

◊◊◊